Blog Coma Construct

Construcţia casei: află şi evită greşelile care te pot costa o avere
Construcţia unei case este un pas important şi o mare necunoscută, pentru cei mai mulţi dintre proprietari. Greşelile sunt inevitabile, iar multe dintre ele pot fi observate abia după mutare. Uneori pot fi reparate, dar o nouă rundă de cheltuieli este epuizantă, tocmai când credeai că totul s-a încheiat. În cele mai grave cazuri, primul cutremur important scoate la iveală deficienţe majore la structura de rezistenţă. Pentru a evita asemenea erori şi pentru a construi casa dorită, nu o replică nereuşită a ei, este necesară o documentare temeinică înainte de construcţie şi colaborarea cu o echipă de specialişti.
Regula numărul unu, pentru a construi o casă de calitate, este un puternic subiect de controversă, la nivel naţional: lucraţi cu un constructor profesionist. Costă mai mult decât concurenţa, dar pe termen lung va aduce mai degrabă economii, prin calitatea lucrării prestate.
Primul beneficiu care vine din lucrul cu un constructor bun, dincolo de experienţă, este relaţia pe care el o are cu subcontractorii, cum sunt zidarii, electricienii, instalatorii, etc. Mulţi clienţi se gândesc că nu au nevoie să cunoască subcontractorii, că nu vor avea nevoie de ei decât o dată. De fapt, tocmai aceasta este problema.
În plus, preţurile pe care le cer subcontractorii sunt întotdeauna mai mici, pentru constructori. În primul rând, pentru că aceştia le asigură volumul de muncă. În al doilea rând, pentru că persoanele fizice le pot face munca mult mai dificilă prin lipsa de cunoştinţe în domeniu şi pretenţiile uneori nerealiste.
Planurile personalizate sunt esenţiale pentru noile case
A doua mare greşeală este făcută de cei care cred că economisesc bani pentru că nu îşi cumpără un plan personalizat pentru casă. Planul trebuie cumpărat chiar înainte de a angaja constructorul. Dacă există greşeli de construcţie din lipsa planului, constructorul nu este responsabil. Deci proprietarul plăteşte reparaţiile.
Fără planul casei, nu se poate face o estimare de cost pertinentă. Nu se pot face estimări nici pentru materialele necesare. Fără plan, constructorul nu ştie cât de complicat va fi să ridice casa, deci nu poate da o estimare de preţ. De asemenea, subcontractorii nu vor putea lucra coerent, pentru că echipele vin succesiv şi niciuna nu va şti ce a făcut cealaltă.
Terenurile în pantă cer o atenţie deosebită
Un alt sfat pe care îl sau specialiştii este ca fiecare client să aleagă casa potrivită pentru terenul ales. Este un aspect peste care mulţi trec cu vederea, dar poate face diferenţa dintre o casă rezistentă şi una în care este periculos să trăieşti.
Un alt sfat, poate neaşteptat, este unul cu perspectivă financiară, pentru că oricine îşi doreşte nu numai o casă bună, ci una a cărei valoare să reziste, ba chiar să crească în timp. Pentru cei interesaţi de acest lucru, sfatul specialiştilor este să nu construiască cea mai mare casă din cartier. Din contră, cu cât mai mică, cu atât mai bine. Casele impunătoare cresc valorea proprietăţilor din jur. Dar proprietarii caselor mari nu vor putea vinde mult mai scump decât costă locuinţele vecinilor, pentru că preţul zonei se impune drept limită, în mintea potenţialilor clienţi. Astfel, o casă mică va fi mai valoroasă, datorită construcţiilor mari din jur.
1 comentariu la “Construcţia casei: află şi evită greşelile care te pot costa o avere”
Noi am riscat si am cumparat un proiect de casa gata facut de pe un site de proiecte. Am fost foarte multumiti! Inca nu e casa gata dar cred ca pana vara viitoare totul va fi la cheie. Oricum, este bine sa cautati o firma serioasa de arhitectura si proiectare deoarece conteaza foarte mult!